1.134 de zile mai târziu

Se făcea că e 1 octombrie 2010, într-o vineri, când un anume Matei Psatta a ratat ceremonia de deschidere a facultăţii ca să înceapă prima zi de internship la GMP PR. Aveam 19 ani.

Trei ani şi ceva mai târziu, a venit timpul să resetez contorul. În tot acest timp, îmi place să cred că am făcut lucruri. Am crescut un departament de la zero. Am luat Effie pentru o campanie de PR. Am câştigat la Berlin categoria ONG-uri cu o campanie de o zi. Am construit comunităţi de mame, de pasionaţi de IT&C, de porci, de medici, de orice. Şi multe alte lucruri de care sunt foarte mândru, dar ar fi redundant să le povestesc aici.

Am fost speaker la conferinţe proaste şi bune. Am vorbit prost şi am vorbit bine. Am ţinut training-uri şi am fost la training-uri. Am ratat şi am punctat.

Am învăţat enorm de multe. Din fericire, am în continuare destule de învăţat. Sper să nu simt că nu e aşa niciodată, doar aşa mă motivez să încerc în fiecare zi mai mult. Mulţumesc Ioanei (Mănoiu) pentru că m-a suportat şi mi-a dat direcţie în anii de teribilism, mulţumesc Anei (Diceanu) pentru că nu m-a lăsat să cad în capcana creativităţii de dragul creativităţii şi mulţumesc Ralucăi (Ene) pentru răbdarea şi perseverenţa de care a dat dovada ca primul meu manager.

Ăsta este ultimul post pe care îl public din poziţia de The Social Media Guy @ GMP PR. Asta nu înseamnă că dispare online-ul din GMP PR, ci dimpotrivă. Chestii frumoase faceţi cu Ioana Samoilă (ioana.samoila cu pr.gmp.ro în coadă).

Din 11 noiembrie eu scriu şi fac strategii de digital & social media din Iorga 13, la iLeo. O ardem corporatist, aşa c-o să mă semnez Matei Psatta, Head of Social Media & Strategic Planning @ iLeo. Pe lângă asta, sunt în continuare băiatul cu stâlpul. Adică The Pole.

Fancy, nu?

 

Acum, spre final, trebuie să recunosc că aveam nevoie de o schimbare şi-o să-mi permit să vă ignor pe majoritatea ca să ajung la minoritate, adică în curând foştii mei colegi. Simt nevoia să închei cu o serie de inside jokes, aşa, pentru dosar.

 

Cătălina, my brother sister from another mother  – Făcăeni rules! Şi mulţumesc că am putut discuta deschis mereu cu tine!

Sabina – We’ll always have Biblionet! 🙂

Silvia – Rămâi tare! (that’s what she said)

Timofte – Mersi pentru Nutella!

Cosmin – Mersi că ai stat cu mine 2 ore în toiul nopţii să împing maşina pe care eu o înzăpezisem

Claudia – Rock on, redhead!

Cătălin – Plecăciuni că ai reuşit să treci prin atâtea proiecte cu mine într-un timp atât de scurt :))

Simona – (inside joke incoming) Mama, a fost o onoare!

George – Plec cât încă sunt în faţă la scor! Să mai deschizi şi tu reader-ul ăla!

Iuliana – Plecăciuni pentru răbdarea cu care faci follow up cu mine

Roxana – O să-mi fie dor de comentariile tale, zău!

Daniela – Matei trece, bârfa rămâne!

Gabi – Închide uşa!!!

Alin – Sunt convins c-o să-ţi fie mult mai uşor cu facturile de online de acum înainte :))

Iulia – We”ll always have lupus! (umm… înţelegi ce vreau să zic)

Ena – O să te întreb în continuare ce mai face Matei!

Marina – să ţii aproape ochelarii ăia de hipsteriţă!

Andra – petrecerile n-o să fie la fel fără tine

Dna Simona – o să mai trec pe la agenţie pentru cartofii prăjiţi!

Last, but not least, Ioana – eşti noul Matei în agenţie, sunt sigur c-o să fiu mândru.

 

 

PS: vă mulţumesc pentru cadoul de despărţire. A fost demenţial.

 


Timpul nu îl ai, timpul ţi-l faci – exemplul The Pole

Nimeni nu are timp. Cu toţii suntem prinşi în timesheet-ul zilelor şi nu găsim timp pentru lucrurile care ne motivează sau ne fac fericiţi.

De peste 3 ani de zile lucrez la GMP PR. De 2 ani şi jumătate sunt băiatul cu social media. Cu ruşine, recunosc că nu ştiu să-mi organizez timpul. De prea multe ori vreau ca proiectele să iasă perfect, aşa că-mi petrec mult prea mult timp cu ele. Am scris textul ăsta la 1:19 AM din agenţie. Puteam să plec de mult acasă, dar am simţit că mai sunt lucruri de făcut. Niciodată nu am destul timp.

În ciuda acestui lucru, acum un an de zile au venit doi băieţi să-mi propună să-i ajut cu start up-ul lor. Ştiam că n-am timp, aşa că am acceptat pe loc. Peste câteva săptămâni îmi venise ideea unei aplicaţii mobile – un stâlp virtual. Un loc în care să găseşti tot ce se întâmplă în jurul tău, să poţi crea postere pentru orice happening şi (de ce nu?) să cumperi bilete.
Faptul că era ideea mea m-a motivat să-mi găsesc timp pentru ea. Nu ştiu cum am reuşit, dar am găsit întotdeauna o portiţă pentru a lucra la asta. În weekend, la ore pe care mi-e ruşine să le menţionez.

Ceea ce acum un an era o idee azi e realitate. I-am spus The Pole (“Society” e pentru un feature care se va lansa curand). Ideea nu e nici pe departe dusă la capăt, însă are o formă. Şi-mi saltă inima de bucurie să vorbesc public despre ea.

Poate vă jucaţi cu ea. (iPhone only, momentan, sorry) Content-ul e în curs de actualizare, suntem în open beta.

Poate ne daţi feedback (primim cu drag in comentarii aici sau pe “hello la thepolesociety.com”). Mai sunt (foarte) multe de făcut.

Le mulţumesc enorm oamenilor care au ne-au susţinut şi au ales să se partenerieze cu noi: Mixtopia.ro, Nights.ro, Kulturhaus, Eventures, Cooltivator, Mastercard, Netopia dar şi mulţi alţii pe care nu pot să-i menţionez acum.

Mulţumesc lui Cabral, c-a fost printre primii oameni care s-au jucat cu aplicaţia şi mi-a spus că-s nebun că fac asta în paralel cu agenţia.

Mulţumesc lui Victor Kapra pentru toate insight-urile legate de start up-uri.

Mulţumesc lui Bobby pentru sfaturile pe care nu ştiu cum am reuşit, dar le-am ignorat în totalitate.

Mulţumesc lui Răzvan pentru sfaturi şi feedback.

În continuare sunt om de agenţie. Pe cartea de vizită neoficială scrie co-fondator.
Caută ceva ce te motivează, iar timpul o să apară de unde te aştepţi mai puţin. Mie doar aşa mi-a ieşit. În continuare încerc să le fac pe toate şi descopăr în fiecare zi că timpul nu îl ai, ci ţi-l faci.

Sunt convins că am uitat de mulţumiri. O să mai scriu despre asta. 🙂

Cum arată “copilul” (poze incomplete, că vreau să vă conving s-o luaţi de pe AppStore, “hehe”):

Facebook embed

(Probabil) singurul update util oferit de Facebook în ultimele luni – post embed. Detalii aici şi un exemplu mai jos.


Notă: embed-ul oficial nu e valabil încă pentru toată lumea. Există, însă, câteva workaround-uri.

12 lucruri pe care aş vrea să le ştiu la 22 de ani

Am citit multe articole despre ce ar fi vrut alţi oameni să ştie când erau tineri. La 18 ani. La 20. La 21. Toate articolele vorbesc despre aceleaşi lucruri – să fii sigur pe tine, să faci lucruri noi, să accepţi unele lucruri aşa cum sunt, drumul e mai important decât destinaţia. Călătoreşte. Distrează-te. Greşeşte. Fumează iarbă, fă sex mult.

Mereu am simţit că genul ăsta de articole se învârt în jurul subiectului, dar nu reuşesc să-l atingă. Cu umilinţă, îmi încerc şi eu norocul. Nu pot spune, din păcate, lucrurile pe care mi-aş fi dorit să le ştiu la 22 de ani, dar o să vorbesc despre lucrurile pe care aş vrea să le reţin (şi să le conştientizez în continuare şi la 22 de ani).

1. Absolut toate şuturile în cur sunt un pas înainte
Dacă ai tu grijă să fie aşa. Eşti cretin dacă la 22 de ani nu profiţi cât de mult poţi de o critică constructivă. Mai sunt oamenii care nu-s capabili să facă altceva în afară de a critica, cu sau fără bun simţ. Fii mai deştept ca ei şi încearcă să scoţi ceva bun din critica aia.

2. Nişa generaţiei
Fiecare generaţie se naşte într-un anumit context. În cazul meu, contextul a fost internetul. E aproape instinctiv. Profită de asta.

3. You are the average of the 5 people you spend the most time with
Înconjoară-te de oameni mai buni ca tine. Dezbracă-te şi suge tot ce au de zis ca un burete. Nu literalmente. E o metaforă. Nu fi cretin.

4. Nu le ştii pe toate
Asta e delicată. Consideră că 99% din ideile tale sunt cretine şi analizează-le foarte atent. N-ai idee cât de mare e diferenţa dintre a spune “cel mai bine este să…” şi “eu cred că ar fi mai util să…”. Asta nu înseamnă să îţi subestimezi ideile, ci să le abordezi pe toate cu precauţie.

5. Renunţă la orgoliu
În strânsă legătură cu punctul 3 şi 4 – accesul la informaţie ne-a făcut pe mulţi să ne credem atotştiutori. Ai enorm de câştigat dacă realizezi că nu le ştii pe toate. Oricine poate fi arogant şi să caute ceva pe Google – aruncă numa’ un ochi peste comentariile de pe YouTube.

6. Cititul e sfânt
Citeşte ca şi cum ai fi plătit s-o faci. Plătit în femei şi lingouri de aur. Nu, nu doar cărţi. Citeşte bloguri, citeşte scenarii, citeşte etichete, ziare (haha), citeşte pamflete, citeşte editoriale, advertoriale, panouri outdoor, reviste, ingredientele de pe şampon. Orice. Totul.

7. Munceşte cu adevărat
Lasă-te exploatat. Munceşte ca şi cum ai fi sclav pe plantaţie. Dacă n-o faci acum, n-o să-ţi dai seama când o să ţi se întâmple 3, 4 sau 10 ani mai târziu.

8. Timpul nu îl ai, timpul ţi-l faci
Ai mereu timp pentru lucrurile pe care vrei cu adevărat să le faci. Dacă tot trec lunile şi încă n-ai reuşit să te vezi cu fata sau să mergi la munte, gândeşte-te bine. S-ar putea fii setat pe alte priorităţi şi să nu-ţi dai seama.

9. ASCULTĂ (!!!)
Să mă ierte tastatura, dar semnele alea de exclamare îşi merită locul. Învăţă să te opreşti din vorbit sau din gândit şi SĂ ASCULŢI (!!!). S-ar putea să ai surprize. Nu-ţi pune căştile în urechi în fiecare zi. Ratezi lucruri pe care nu ţi le permiţi să le pierzi.

10. Învăţă istorie
Pentru că se repetă. Şi pentru că o să te ajute enorm în absolut orice conversaţie pe care o porţi.

11. Nu fi niciodată mulţumit
Asta e o capcană, ai grijă cu ea. Totuşi, e bine să existe o perioadă în care să încerci mereu să te autodepăşeşti.

12. Scrie
Scrie şi nu publica nicăieri. Am ajuns să publicăm pentru recunoaştere şi nu mai scriem nimic pentru noi. Scrie fără să ceri nimic în schimb.

 

PS: nu e ziua mea. Se apropie, e drept, de aici şi nevoia de a pune lucrurile pe hârtie.

 

 

Confesiunile unui nebun

Uneori vreau să lovesc pe cineva cu un laptop. Peste faţă. Alteori vreau să pocnesc laptopul în repetate rânduri. Lovituri pasionale, ca un îndrăgostit înşelat.

Cel puţin o dată pe săptămână vreau să arunc iPhone-ul pe geam. Cu ură, ca şi cum aş arunca după Vlad, tipul ăla din liceu care pusese mâna pe Bianca. Ştiţi voi.

O dată la câteva ore îmi vine să mă dau cu capul de birou până dispar toţi tâmpiţii din jur. Sau până învăţ să nu îmi mai pese de toţi tâmpiţii din jur. Probabil prima variantă.

Miercurea îmi vine să mănânc tot bolul de cartofi prăjiţi pregătit, teoretic, pentru peste 20 de persoane. Să mănânc ca şi cum ar fi ultima porţie de cartofi din lume. Iar apoi să mă rostogolesc pe tot bulevardul Regina Maria până acasă. N-aş regreta nimic.

Sunt zile în care vreau să sparg toate device-urile din jurul meu şi să dansez în jurul lor. Mă reţine faptul că nu ştiu să dansez.

În fiecare zi îmi doresc să mă pierd în toată informaţia de pe Internet. Să încep cu un link despre Napoleon şi să realizez, 12 ore mai târziu, că citesc despre programarea neurolingvistică.

O dată la câteva ore vreau să încolonez oamenii pe care îi ştiu şi să încep: “tu eşti cretin”, “tu eşti idiot”, “tu eşti prinţesă”, “tu eşti ok”, “tu eşti încăpăţânat”, “tu scrii de parcă ai avea Sindromul Langdon Down”.
Marţea, cred, îmi imaginez cum s-ar manifesta un sindrom numit după anumiţi oameni. Nu vreţi să vă imaginaţi sindromul Psatta.

Nu trece zi în care să nu aud o conversaţie unde simt nevoia să intervin mereu cu aceeaşi replică: eşti retardat/ă. Nu că aş fi mai breaz, dar simt nevoia.

O dată pe lună cunosc sau citesc despre o persoană căreia i-aş ridica personal o statuie. Literalmente aş construi o statuie şi aş angaja o echipă de muncitori s-o mute într-o seară în mijlocul Bucureştiului. Şi aş pune un şanţ plin cu aligatori în jur. Nu mă întrebaţi de ce.

De fiecare dată când cineva spune “să facem un viral”, îmi doresc ca acel cineva să facă ceva viral. Doar că nu un filmuleţ.

Le-aş tatua tuturor oamenilor care nu ştiu să spună “mulţumesc” sau “te rog” cuvintele respective pe frunte. Şi le-aş face implanturi cu LED-uri, aşa, în spiritul Crăciunului.

De fiecare dată când citesc un articol care critică fără să ofere nimic în schimb, îmi doresc să îl angajez pe omul respectiv drept consultant al lui Kim Jong-Un. La fel şi cu oamenii care ştiu DOAR să critice.

De fiecare dată când cineva claxonează în secunda în care se face verde, îmi imaginez cum ar fi să îl trezesc la ora 6:00, în fiecare zi, pentru tot restul vieţii lui, parcând maşina în dormitor şi claxonând încontinuu.

Una dintre cele mai mari temeri pe care le am e că, într-o bună zi, o s-o iau razna. Că o să printez un PPT lung care conţine cuvinte precum ROI, CPM, CPC, SEM, SEO, CSR, Social Media, CRM, Engagement, Reach, Impressions, digital strategy, timesheet, multitasking, B2B, B2C, o să-l fac sul şi o să mă apuc să alerg oameni pe stradă. De preferat băbuţe, c-aleargă încet.

Bonus: De fiecare dată când primesc mai mult de 10 like-uri la un post, îmi imaginez cum ar fi să am o cohortă care să mă urmărească peste tot şi să ţipe: MATEI E OK, ÎMI PLACE DE MATEI

10 lucruri mai bune decât un Harlem Shake

Disclaimer: şi eu m-am distrat enorm cu ele la început, când erau făcute de dragul amuzamentului, dar în momentul ăsta au ajuns un strigăt disperat după atenţie. Altfel spus, din punctul meu de vedere, orice Harlem Shake-uială comercială care a apărut în ultima săptămână sau îşi va face aparitiţa de acum înainte e fix ca şi cum ai încerca să prinzi un tren care a plecat acum 2 ore din gară.

10 lucruri mai bune decât un Harlem Shake:

1) Acest gif.

 banana gif

2) Aceste promo-uri cu Seth MacFarlane:

3) Aceste sunete de împerechere a unor broaşte



4) Acest citat al lui Yogi Berra

Nobody goes there anymore. It’s too crowded.

5) Această poză care n-a fost deloc procesată

not photoshopped

6) Sarah Jessica Parker

sjp

7. Acest Harlem Shake



8. Acest link

9. Acest birou

10. O poză pe care n-am îndrăznit s-o pun pe internet până acum. via Jorje

Dragostea n-are deadline

 

I love deadlines. I like the whooshing sound they make as they fly by.

 

Douglas Adams spunea asta. Îl ştiţi (sau sper că îl ştiţi) dacă aţi citit The Hithchhiker’s Guide to the Galaxy. Restul articolului are la bază îndemnul prezent pe coperta Ghidului Autostopistului Galactic – Don’t panic.

 

 

Trăim în lumea deadline-urilor. 4 februarie, până în prânz. Final de Q1. Până la sfârşitul zilei. Până în ora 14:00. ASAP. Agendele noastre sunt pline de lucruri pe care trebuie să le facem.

Deadline-urile, de regulă, sunt setate din 2 motive:

  • Pentru a stimula activitate pe proiectul respectiv şi a combate plăcerea procrastinării
  • Pentru a trage la răspundere în cazul în care anumite lucruri nu sunt livrate la timp

 

Deadline-urile ne fac să lansăm proiecte incomplete. Facem compromisuri ca să livrăm până în deadline. Proiectul trebuie lansat marţi, altceva nu contează. Dar ce se întâmplă cu lucrurile pe care vrem să le facem? Ce se întâmplă cu dragostea, cu pasiunea, cu proiectele în care noi credem şi pe care vrem să le vedem duse la bun sfârşit?

 

Asemenea proiecte n-au deadline, nu trebuie livrate până la finalul zilei. N-ai un timeline GANT pentru ele. Nu pentru că nu ar fi la fel de palpabile ca alte proiecte, ci pentru că nu au nevoie de aşa ceva. Nu ai nevoie de un stimul ca să lucrezi la ele. Pentru că lucrezi mereu la ele. Fiecare lucru pe care îl citeşti, fiecare acţiune pe care o faci se leagă, cumva, de proiectul mare. Până în ziua în care ştii că e timpul să pui tot pe hârtie şi să începi să mişti lucrurile.

 

Aşa că nu te mira când nu te simţi confortabil cu deadline-ul unui proiect pe care îl vrei lansat la potenţialul maxim. Înseamnă, de regulă, că mai trebuie să faci ceva. Proiectele adevărate, proiectele de care eşti îndrăgostit au un mare avantaj. Îţi spun ele când e timpul şi care e deadline-ul. Şi au cele mai frumoase rezultate.

 

PS: Nu vreţi să ştiţi (sau, mai bine zis, n-am voie să spun) câte deadline-uri am ratat la Căutătorii de Poveşti doar pentru că simţeam că se poate mai mult.

 

PPS: Probabil v-am indus în eroare cu titlul. Scuze, dar cred că merită.

Dragă expert în social media

Later edit: cred că articolul lui Hoinaru m-a activat.

 

Nu eşti expert în social media dacă:

– Ai cont pe Facebook, Twitter, Google, Pinterest, blog etc

– Primeşti multe like-uri la pozele cu tine

– Ştii să faci o pagină de Facebook şi de Twitter

– Ştii să setezi nişte Sponsored Stories

– Umbli pe net după poze amuzante, faci o legătură cu produsul şi le postezi pe pagina clientului

– Ai vorbit la conferinţe despre importanţa experienţei utilizatorului în social media, cum în social media e important să fii natural şi să oferi fanului ceva memorabil

– Citeşti Mashable

– Share-uieşti articole din străinătate pe grupul Comunicare şi promovare online (“15 ways to get more engagement on Facebook”, “Why it’s important to engage your audience on Facebook” etc)

– Cea mai tare campanie a ta e o excursie cu 10 bloggeri mişto sau un concurs pe o pagină de Facebook

– Strategiile de digital propuse pentru client conţin expresiile “Creare pagină Facebook”, “Activare bloggeri”, “Implicare fani în concursuri interactive”, “Promovăm prin virale”

– Participi la conferinţe de social media şi faci live blogging

– Corectezi pe cineva că Facebook nu are 5.4 milioane de utilizatori în România, ci 5.593.480.

 

Te poţi numi expert în social media dacă:

– Campania/Proiectul tău măsura şi altceva în afara de vizitatori unici pe site, like-uri, număr de articole şi reach

– Eşti în stare să înţelegi nevoile şi limitările clientului pe partea de business

– Ai propus (şi ţi s-a aprobat) o strategie de digital pe cel puţin un an care conţinea cel puţin 80 de slide-uri şi nu vorbea doar despre bloggeri şi concursuri pe Facebook

– În proiectul tău nu era inclus niciun blogger care, din întâmplare, ţi-era prieten/ă

– Ai coordonat integrarea unei campanii offline în online, cu rezultate măsurabile în offline

– Ai preluat clienţi care lucrau cu agenţii mari de digital pentru campanii integrate (şi nu te-au ales doar din motive financiare)

– Campania ta a luat cel puţin un premiu la o competiţie internaţională

– Campania ta “virală pe internet” nu a înjumătăţit vânzările clientului

– Ai lucrat/colaborat cu o agenţie de digital internaţională

– Ai citit cărţi despre fenomen. Cărţi bune, nu “500 social media tips for marketers”. Atenţie, am spus cărţi despre fenomen, nu despre Facebook.

– Ai oferit consultanţă pe tema asta

 

Şi ar mai fi multe. Înainte să săriţi: da, e bine să ai blog. Da, e important să ştii să setezi nişte ad-uri. E musai, desigur, să ştii cum evoluează reţelele sociale. E util să faci live blogging. Dar nu aici se opreşte treaba. E foarte frumos că prietenii te întreabă pe tine cum să-şi seteze privacy-ul pe Facebook. Dar nu asta înseamnă să fii om de digital. Cel puţin nu într-o agenţie şi pentru un client.

 

Asta-i diferenţa dintre un profesionist şi o persoană care petrece mult prea mult timp pe Facebook.

 

PS: evident, o parte din criteriile de la punctul 2 sunt exagerate. Am vrut doar să vă arăt lucrurile pe care ar putea să le facă un expert.

PPS: Aşa-i, nici eu nu-s expert.

 

YouTube nu mai arată preview-ul pe Facebook (şi soluţia)

Disclaimer: n-o să încep să scriu posturi legate de social media, nu e direcţia pe care o vreau pentru acest blog, dar văd tot mai des problema asta pe Facebook şi am zis că nu strică o rezolvare.

Am observat că diferite filmulete de YouTube nu mai arată preview-ul pe Facebook. Adică aşa:

 

E stresant, mai ales că preview-ul respectiv poate atrage câte 5-10-15 (milioane) de oameni. 🙂 Soluţia:

 

Te duci aici (tool dezvoltat de Facebook). Introduci linkul de YouTube şi dai Debug. Ar trebui să-ţi apară asta:

 

Gata, de acum linkul respectiv are preview.

 

 

Asta-i soluţia găsită de mine. Dacă ştiţi metode mai simple (deşi nu ştiu ce ar fi mai simplu de atât), vă aştept în comentarii. Spor! 🙂